3 TEHNICI DE REGLARE EMOȚIONALĂ ȘI COMPORTAMENTALĂ LA COPII

Alege comportamentul cel mai probabil al copilului, în următorul scenariu:

Daria vrea trei cuburi de ciocolată. Mama o lasă să mănânce doar una. Ce face Daria acum?

1. Tantrum

1. Acceptă că poate mânca un singur cub de ciocolată și spune mulțumesc

Dacă te întrebi „Câți ani are Daria?” ți-ai pus întrebarea cheie, înainte de a alege orice răspuns.

În majoritatea cazurilor, adulții au așteptări ca un copil de zece ani să aibă o capacitate semnificativ diferită de a-și regla comportamentul față de un copil de 6 ani, sau unul de 3 ani. Pentru ca asta să se întâmple, copiii au nevoie de sprijin și stimulare din partea părinților.

Capacitatea, în funcție de vârstă, de a gestiona emoțiile, comportamentele și gândurile în contexte ca cel din exemplul dat, este esențială pentru o dezvoltare sănătoasă.

Există trei categorii de reglare: emoțională, comportamentală și cognitivă.

Reglarea emoțională este capacitatea copilului de a-și identifica și exprima emoțiile. Copiii își exprimă cel mai bine emoțiile prin joc. În joc, nu se simt încorsetați sau „mici”, mai ales dacă adultul intră în joc și îi devine egal copilului, oferindu-i astfel libertate de exprimare.

Reglarea comportamentală este legată de reglarea cognitivă: capacitatea de a-și dirija procesele de gândire. Revenind la exemplul nostru, dacă Daria are 3 ani, va avea o reacție diferită față de contextul în care ar avea 6 ani. Noi, părinții, trebuie să îi ajutăm pe copii să se regleze comportamental, indiferent de vârstă. Cum facem acest lucru? Prin joc.

Jocul imaginar și jocul de rol vor crea contextul potrivit în care copii să experiementeze noi emoții și comportamente. Părinții sunt modelul copiilor lor, așa că, aceștia îi pot modela comportamentul. Cum? Atunci când copilul va vedea, prin joc sau în contexte de zi cu zi, cum vorbiți și acționați în anumite situații, vor aplica același model în contextul jocului lor.

Să presupunem că ești în mașină cu copilul tău preșcolar și decizi ordinea în care îți vei rezolva treburile pentru după-amiază. Spui cu voce tare: „Mami trebuie să cumpere mai multe ouă pentru a prepara tortul pentru ziua ta, dar dacă merg la magazin chiar acum, s-ar putea să întârzii să-l iau pe fratele tău de la școală. Oare ce ar trebui să fac?” Acest tip de discuție poate părea banală pentru un adult, dar doar așa copiii vor învăța să parcurgă pașii din capul lor, să definească problemele contextului și gradele de importanță și să tragă concluzii.

Exprimarea cu voce tare a procesului de gândire îi permite, de asemenea, copilului să-ți înțeleagă prioritățile: „Este important pentru mine să-l iau pe fratele tău de la școală la timp. O să mergem mai întâi să-l luăm, iar după aceea ne vom duce la magazin să luăm ouă.”

Fii specific în etichetarea sentimentelor tale: Sunt dezamăgită! – Sunt atât de emoționată! – Mă simt frustrată.

De asemenea, în continuarea acestor exprimări, este indicat să existe completări cum ar fi „Uneori lucrurile nu merg așa cum ne dorim și asta doare. Dar voi fi bine.” De ce? Pentru că copilul absoarbe subconștient că nu există întotdeauna o soluție, dar că oricum poate face față situației. Astfel, îl sprijinim în procesul de dezvoltare și de reglare cognitivă și comportamentală.

În cazul în care, un copil nu acționează conform mesajului de verbalizare al sentimetelor, nu îl preia de la părinte, este posibil ca acel copil să nu poată detecta în mod natural ceea ce simte cealaltă persoană.

Exprimă-ți recunoașterea atunci când un copil face ceva care este greu pentru el. „Am văzut cât de greu ți-a fost să… și oricum ai reușit să o faci. Asta necesită multă putere.”

Când un copil întâmpină dificultăți în a își controla impulsurile într-o anumită situație, învață-i alternative adecvate situației. Un exemplu obișnuit pe care probabil îl trăiți și voi foarte des, este atunci când vă aflați în mijlocul unei conversații (fie în persoană, fie la telefon) cu altcineva.

Dacă și tu treci prin asta, iată o tehnică de încercat:

Într-un moment în care cel mic e liniștit, ia-l deoparte și spune-i: „Știu că uneori trebuie să-i spui ceva mamei și este foarte important pentru tine. Dar nu pot vorbi cu tine chiar atunci.” Apoi atinge-i copilului ușor mâna sau umărul. „Când te ating așa, înseamnă că văd că ai ceva să-mi spui și chiar vreau să aud ce este. De îndată ce îmi termin conversația, voi vorbi cu tine.”

Odată ce ai introdus acest concept, dă-i copilului tău acea atingere plăcută de fiecare dată când întrerupe o conversație. La aproximativ două minute după întreruperea inițială, întrerupeți conversația și întrebați copilul: „Ce voiai să îmi spui?”

Puteți și ar trebui să măriți timpul de așteptare în funcție de vârsta și toleranța copilului.

Controlul impulsurilor este cheia pentru reglarea adecvată a comportamentului.

În contextul jocului, și nu numai, este important să-i oferi copilului tău capacitatea de a alege și de a-și stabili obiective, întrebându-l: „Cu ce jucărie vrei să te joci acum?”

Oferindu-i copilului capacitatea de a alege, îi va întări convingerea că își pot controla mediul extern – și pe cel intern.

Dacă folosești deja aceste tehnici, intuitiv, felicitări, e minunat!

Cu siguranță rezultatele benefice se reflectă în comportamentul copilului😊